Centenarul Marii Uniri | MCIN

Pe această pagină poți înscrie proiecte, acțiuni sau simple idei dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918

În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, Ministerul Culturii și Identității Naționale lansează Programul ACCES CENTENAR - sesiunea 2017. Sesiunea de proiecte şi acţiuni culturale derulate în cadrul Programului ACCES CENTENAR - sesiunea 2017 prefigurează debutul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 și este dedicată proiectelor ce se vor desfășura în perioada 1 octombrie-30 noiembrie 2017.

Totodată, pentru operatorii culturali care doresc să organizeze un proiect sau o acțiune culturală dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 anul viitor, cât și pentru cei care doresc să contribuie cu o simplă idee, am creat o pagină specială în care vă puteți înscrie proiectele/acțiunile/ideile, astfel încât acestea să fie luate în evidență de către Ministerul Culturii și Identității Naționale. Orice contribuție este binevenită!

Dacă doriți să participați la sesiunea de selecție din cadrul Programului ACCES CENTENAR - sesiunea 2017, folosiți butonul de mai jos pentru a naviga spre pagina dedicată programului, unde veți găsi toate informațiile necesare.

ACCES CENTENAR - sesiunea 2017

Dacă doriți să înscrieți un proiect/acțiune cultural(ă) ce urmează a fi implementat(ă) în anul 2018 sau dacă aveți o idee pe care vreți să o împărtășiți cu noi, folosiți butonul de mai jos pentru a naviga către pagina dedicată.

Înregistrare proiecte/idei 2018